CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 821 / 2015

Dosar nr. 847 / 2015

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

 

Analizând proiectul de Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.127 din 28.07.2015,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezentul proiect de ordonanță are ca obiect instituirea unor măsuri fiscal-bugetare care stabilesc reglementarea modalității de transmitere și plată a investițiilor și modernizărilor, precum și a dotărilor aferente imobilelor prevăzute în anexele 3a și 3b ale Hotărârii Guvernului nr.S369/2015, respectiv în anexele 2 și 3 din Hotărârea Guvernului nr.S490/2015 din proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de stat” în proprietatea publică, respectiv privată a statului și în administrarea Serviciului Român de Informații.

Semnalăm că un proiect de ordonanță a Guvernului care viza reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative și care avea ca temei juridic de adoptare tot art.1 pct.I poz.3 din Legea nr.182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a fost transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.119 din 15.07.2015, Consiliul Legislativ emițând avizul favorabil, cu observații și propuneri, nr.770/16.07.2015. Respectivul proiect a fost adoptat în ședința de Guvern din data de 15 iulie 2015 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.540 din 20 iulie 2015.

Totodată, un alt proiect de ordonanță a Guvernului care are ca obiect reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative precum și unele măsuri de corelare legislativă a fost transmis spre avizare, Consiliului Legislativ, de Secretariatul General al Guvernului, cu adresa nr.126 din 27.07.2015.

În acest context, menționăm că prezentul proiect nu este însoțit de avizul Departamentului pentru Relația cu Parlamentul privind promovarea unui asemenea demers legislativ, potrivit prevederilor art.32 alin.(1), din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009, conform cărora ordonanțele vor fi avizate, în prealabil începerii procedurii de consultare, din punctul de vedere al încadrării în domeniile pentru care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe.

2. La titlu, pentru o exprimare specifică stilului normativ, este necesară eliminarea sintagmei „a Guvernului”.

Totodată, referitor la sintagma „măsuri fiscal-bugetare”, apreciem că aceasta nu exprimă conținutul reglementării, având în vedere faptul că în proiect sunt propuse exclusiv măsuri financiare.

3. La formula introductivă, pentru rigoarea exprimării, sintagma „art.1 pct.I subpunctul 3 al Legii” trebuie înlocuită cu sintagma „art.1 pct.I poz.3 din Legea”.

4. Având în vedere că în cadrul proiectului se face referire la două hotărâri ale Guvernului care au caracter secret, nu ne putem pronunța asupra elementelor de identificare ale acestora.

5. La art.1 alin.(2), având în vedere că titlul Hotărârii Guvernului nr.S369/2015 a fost redat deja la alin.(1), se va proceda la eliminarea acestuia.

Reiterăm această observație pentru toate cazurile similare, când se menționează titlul unui act normativ care a mai fost redat anterior.

6. La art.2 alin.(1), pentru rigoarea exprimării, este necesară înlocuirea sintagmei „reprezentând bunuri” prin sintagma „reprezentând contravaloarea bunurilor”. Formulăm prezenta observație și pentru art.5.

Recomandăm eliminarea alin.(2), deoarece reiterează ipoteza deja prevăzută la alin.(1).

7. La art.3, având în vedere faptul că redactarea este similară cu cea a art.6, propunem comasarea acestora într-un singur articol, al cărui alineat (1) să vizeze ipotezele fondurilor alocate de la bugetul de stat prevăzute la art.1, art.2 alin.(1), art.4 alin.(1) și art.5.

La alin.(1), pentru precizia normei de trimitere, referirea la art.1 trebuie să vizeze doar alin.(1) al respectivului articol.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

București

Nr.821/28.07.2015